Află povestea Danielei despre menopauză şi sfaturile pe care le are pentru toate femeile aflate în aceeași etapă.
Bine ai venit în acest spaţiu, în care nu mai vorbim în șoaptă despre menopauză. Sunt Cristina Stanciulescu, sunt la menopauză și simt că de-abia acum încep să mă aud pe mine cu adevărat. Aici, femeile își spun poveștile exact așa cum sunt. Cu schimbări, cu curaj, cu rușini vindecate, cu dorinţe noi și adevăruri vechi redescoperite. Dacă ești aici, poate și tu cauţi un loc în care să nu mai simţi că trebuie să te ascunzi.
Cum a fost intrarea la menopauză? Te-ai speriat? Ţi-a fost teamă de îmbătrânire? Ai asociat-o cu asta? Cum ai privit tu lucrurile?
Sunt una dintre femeile privilegiate care a avut o menopauză fiziologică la o vârstă care intră în canoanele de sănătate, cu o perimenopauză pentru că uitându-mă în jur, văd că unul dintre marile pericole este menopauza precoce, cea care nu dă niciun semn și care se instalează la 40 de ani, uneori chiar și mult mai devreme și te lasă fără copii, fără un plan B.
Ascultaţi episodul audio pentru a descoperi povestea Danielei
Tu fiind și mamă singură în perioada aceea sau recăsătorită mai târziu?
M-am recăsătorit, m-am recăsătorit, dar e un lucru pe care l-am spus de foarte multe ori. Faptul că te recăsătorești nu te scoate din statutul de părinte singur pentru că… persoana cu care te răcăsătorești nu este responsabilă să facă lucrurile pe care ar trebui să le facă tatăl copiilor.
Ascultaţi episodul audio pentru a descoperi povestea Danielei
Dar tu ai fost mereu un om care a dăruit din experienţa lui. Adică ai trecut prin ceva, ai informat restul oamenilor ‘uite prin ce trec’ și uite ce ţi se poate întâmpla și ţie, și ţie, și ţie.
E firesc și e omenește. Și mie mi-a luat multă vreme să ies din spirala asta descendentă, dar le-am propus să venim cu soluţii constructive și cu soluţii concrete, ce a făcut fiecare să depășească. Și da, e mai bine să alegi renovarea decât starea de paragină, pentru că e foarte ușor să rămâi în starea de paragină și de autocompătimire și să-ţi plângi de milă și ce greu mi-e.
Ascultaţi episodul audio pentru a descoperi povestea Danielei
Iar vorbim despre tabuuri, despre subiecte care nu se spun cu voce tare de parcă ar fi o rușine. Menopauza nu este o rușine, nici ce ţine de ea. Menopauza… este! și atât. Deși iată că prin acest podcast demonstrez contrariul: că provocate, femeile vorbesc despre asta. Că dacă le întrebi spun.
Și nu vorbesc pentru că este un tabu. Este un tabu și profesional și social. Eu mi-aduc aminte, cu vreo 10 ani în urmă, am făcut un seminar dedicat menopauzei și a venit o doamnă doctor specialistă în gerontologie și a spus, fabuloasă, deci pentru vremea aceea ne-a spus niște lucruri care mie mi-au rămas în cap.
Ascultaţi episodul audio pentru a descoperi povestea Danielei
Cum vorbim și ce vorbim cu copiii noștri? Eu am crescut cu această tăcere… mai exact cu o „limită” în discuţiile noastre de familie. Copiii știau ceea ce îi ajuta pe ei să știe, adulţii comunicau între ei fără martori minori, ca să zic așa. Și poate că a fost bine. Sau nu… depinde. Dar azi lumea s-a schimbat și copiii, adolescenţii cunosc mai multe, au infirmașiile în telefon, internetul le furnizează totul. De aceea discuţiile cu copiii încep mai devreme, altfel lumea care acces la ei îi poate influenţa te miri cum… Inclusiv în ceea ce privește menopauza…
Le-am spus despre lucrurile acestea. Evident că nu înţeleg tot timpul. Cu fiica mea încerc să vorbesc mai mult. Din ce perspectivă? Tot de la doamna doctor de care îţi spuneam. Mi-a spus în felul următor: o menopauză fiziologică și foarte aproape de standardele de sănătate se construiește de la 30 de ani.
Ascultaţi episodul audio pentru a descoperi povestea Danielei